miercuri, 20 decembrie 2017

Soundbar Samsung HW-J6000, 6001/EN - conectare manuala subwoofer

La pornire, subwoofer-ul se conectează automat la unitatea principală (soundbar), împerecherea fiind făcută de producător. Dacă totuși LED-ul albastru (LINK) clipește continuu, semn că nu există conexiune bluetooth între cele doua subansamble, este necesară conectarea manuală, care poate fi realizată prin următorii pași:

1. Introduceţi în priză cablurile unităţii principale şi subwoofer-ului. 
2. Menţineţi apăsat butonul ID SET din partea din spate a subwoofer-ului timp de 5 secunde. Indicatorul STANDBY se stinge şi indicatorul LINK (LED-ul albastru) clipeşte rapid (în functie de model se pot manifesta altfel)
3. Când este oprită unitatea principală (modul STANDBY), menţineţi apăsat timp de 5 secunde butonul (Mut) de pe telecomandă. 
4. Pe afişajul sistemului Soundbar va apărea mesajul ID SET. 
5. Pentru a finaliza conectarea, porniţi unitatea principală cât timp LED-ul albastru al subwoofer-ului clipeşte. Unitatea principală şi subwoofer-ul ar trebui să fie acum legate (conectate). Indicatorul Link (legătură, LED-ul albastru) de pe subwoofer ar trebui să fie aprins. 
Dacă indicatorul LINK nu este aprins în culoarea albastru, înseamnă că procesul de legare a eşuat. Opriţi unitatea principală şi reluaţi procesul de la pasul 2.
Extras din manualul de utilizare